Ara Alexandre Shishmanian: îneacă-te-n oglindă

îneacă-te-n oglindă de o mie de ori – îneacă-te
pînă cînd oglinda se va preschimba într-un zbor al imaginii
îneacă-te-n oglindă mai ales fără oglindă –
golul îţi va adânci atunci în noapte zborul
îneacă-te-n labirint până cînd labirintul
se va preschimba într-o rădăcină a tuturor sevelor
îneacă-te-n labirint mai ales fără labirint –
golul te va scoate atunci din rădăcina infinită a gândurilor
îneacă-te-n singurătate de o mie de ori –
îneacă-te-n singurătate pînă cînd o siluetă de sticlă
va străbate diagonala tuturor singurătăţilor
îneacă-te-n singurătate mai ales fără singurătate –
transparenţa absolutului te va lăsa cu atît mai singur
pe ţărmul cu buze argintii
unde doar neantul mai poate să-ţi numere paşii

Drown Yourself in the Mirror

Drown yourself in the mirror a thousand times over—drown yourself
until the mirror will change into a flight of images
drown yourself in the mirror especially without a mirror at hand—
the emptiness will deepen your flight into the night, then
Drown into the labyrinth until the labyrinth
will change into the root of all saps
drown into the labyrinth especially without one—
the emptiness will lift you up from the infinite root of all thoughts, then
Drown yourself into solitude a thousand times over—
drown yourself in loneliness until a shape made of glass
will pass through the diagonal of all solitudes
drown yourself into solitude especially without solitude—
the transparency of the absolute will leave you all the more alone
on the shore with silvery lips
where only the naught could count your steps.

English translation by Flavia Cosma, previously published in http://ragazine.cc/2016/07/3-poems-by-ara-alexandre-shishmanian/

Ara Alexandre Shishmanian: La fereastră cu singur

uneori parcă am merge pe cer –
parcă asfaltul însuşi s-ar rătăci undeva
în dosul amurgului •
fiecare pas e ca un pariu – nu-l ai decît după ce-l cîştigi •
nimic – şi anume doar pentru nimeni •
de asta poate ne consolăm mereu
cu tunele – ne consolăm cu o lume sub pămînt
tot pămîntul ăsta e un corp format din alte corpuri
ce se-nghit unele pe altele •
pămîntul e de fapt monstrul absolut –
numai vidul, pe care nu-l întîlnim niciodată
deşi-l purtăm adânc în noi înşine,
e mai monstruos •
un fel de aripi-pleoape – priveam în timp ce zburam –
numai nimicul •
eu, nimeni •
am luat asupră-mi rănile ei –
mă ura acum
pentru că nu se mai putea vindeca singură
prin nefiinţă dureroasă •
oricum, dacă nu s-ar fi simţit vinovată
ar fi rămas mereu ceva fals •
de fapt încercam s-o trezesc
la adevărul rănilor ei ruşinoase •
se apăra şi rămînea astfel prizoniera
nevinovăţiei ei factice •
sufletul ei nu avea nevoie de răşină –
dublu, se jena să-i fie ruşine –
ruşinii-i prefera răşina neutră a uitării •
amnezia mai degrabă decît vindecarea •
e greu să respiri cu ochii închişi –
cu aripile ochilor închise •
căci ochii sunt şi un soi de plămâni –
respirăm cu ei nu aerul ci cerul înăuntrului •
nu doar plecarea de-acasă ci şi plecarea din lume •
de aceea nu mă întorc pur şi simplu acasă
ca să nu mă-ntorc niciodată în lume •
înainte îmi făceam grefe de ceasuri pe creier –
omul-oră devenea omul-minut •
mai recent am început să-mi fac grefe de ceasuri pe inimă –
semn că omul dispăruse de tot •
acum orele se-nşirau singure
la fereastră cu singur •
nimeni nu era în stare să-mi citească litera •
scriam texte ce curgeau deasupra literelor
ca peste nişte pietre de râu •
doar nimeni citeşte pietrele din albia râului •
doar nimeni ştie să mai citească râul în adânc •
doar nimeni poate să intre de două ori în aceeaşi apă •
cu siguranţă – doar nimeni •

Fenêtre avec esseulement

Parfois c’est comme si on marchait à même le ciel
comme si l’asphalte lui-même s’égarait quelque part
derrière le couchant,
chaque pas est un pari – tu ne l’achèves qu’après l’avoir gagné
pour rien – et précisément rien que pour personne
c’est pourquoi peut-être nous nous consolons toujours
avec les tunnels – avec un monde souterrain
toute cette terre est un corps formé d’autres corps
qui se dévorent les uns les autres
la terre est en fait le monstre absolu –
seul le vide, que nous ne rencontrons jamais,
bien que nous le portions profondément enfoui en nous-mêmes,
est encore plus monstrueux –
une sorte d’ailes-paupières – je regardais pendant le vol –
seul le rien…
Moi, personne,
j’ai pris sur moi ses blessures – elle me haïssait maintenant
parce qu’elle ne pouvait plus guérir toute seule
par douloureux non-être
de toute façon, si elle ne s’était pas sentie coupable
quelque chose de faux aurait toujours persisté
en fait je tâchais de la réveiller
à la vérité de ses blessures honteuses
elle se défendait et restait ainsi prisonnière
de son innocence factice
son âme n’avait pas besoin d’être ointe –
double, elle se sentait gênée d’avoir honte
à la honte elle préférait la neutralité ointe de l’oubli
l’amnésie plutôt que la guérison
Il est difficile de respirer les yeux fermés –
les ailes oculaires occultées
car les yeux sont aussi une sorte de poumons
nous respirons avec, non pas l’air mais le ciel du dedans
non seulement le départ de la maison mais le départ du monde
c’est pour cela que je ne retourne pas tout simplement à la maison
pour ne jamais retourner dans le monde
Avant je me greffais des montres sur le cerveau –
l’homme-heure devenait l’homme-minute
dernièrement j’ai commencé à me greffer des montres sur le cœur
signe que l’homme est disparu complètement
maintenant les heures s’étalent toutes seules
à la fenêtre avec esseulement
personne n’était capable de lire au moins mon écriture
j’écrivais des textes qui s’écoulaient par-dessus les lettres
comme sur les galets d’une rivière
personne seul sait lire le lit d’une rivière
sait encore lire le texte du tréfonds
personne seul peut entrer deux fois dans la même eau
certainement – personne seul


Traduction de Dana Shishmanian. Parût dans http://www.latoiledelun.fr/

Ara Alexandre Shishmanian: Păpădia albastră

ţin în mână o păpădie albastră – neştiută –
ce mă priveşte încet gânditoare •
opţiunea ei ciudată ar fi să mă culeagă cu privirea •
eu însumi sînt un ciudat copac –
cu multă clorofilă în dreptul ochilor •
plămâni şi aripi – zburînd respir •
păpădia albastră gândeşte încetinind secunde –
şi-n palmele mele secundele înoată ca nişte peşti •
obraz lipit de vid cântăresc impalpabilul •
plină de neant mi se descuie ruginita poartă a inimii •
fiara adoarme sub lumină ca o pagină în ghiarele semnelor •
păpădia albastră-i o navă cu care navighez
împărat al imperiului gândurilor •
purtat de briză-n crepuscul
mă preschimb într-un zeu cu paşii de toamnă •
învăluit în dezamăgire •
splendori de frunze mi se ofilesc sub tălpi
şi ning în vreme ce înaintez prin aer –
în mână cu sceptrul meu albastru şi magic •
cu sceptrul care mă priveşte şi mă gândeşte •
pe când la rîndu-mi privindu-l nu mă pot dumiri –
care din doi îl visează pe celălalt •


Le pissenlit bleu

Je tiens dans la main un pissenlit bleu – inconnu –
qui me regarde lentement et pensif
son option étrange serait de me cueillir avec son regard
moi-même je suis un arbre bizarre
avec plein de chlorophylle au niveau des yeux
des poumons et des ailes – en volant je respire –
le pissenlit bleu réfléchit tout en ralentissant les secondes
et dans mes paumes les secondes nagent comme des poissons.

La joue collée au vide, je pèse l’impalpable,
pleine de néant s’ouvre la porte enrouillée de mon cœur
la bête s’endort sous la lumière
telle une page dans les griffes des signes…

Le pissenlit bleu est un navire sur lequel
je navigue – empereur d’un empire de pensées –
porté par la brise au crépuscule,
je me change en dieu aux pas d’automne
enveloppé de déception
splendeurs de feuilles se fanent sous mes pas
et je neige
tandis que je m’avance dans l’air
tenant à la main mon sceptre bleu et magique
le sceptre qui me regarde et me pense
alors qu’à mon tour, le regardant, je ne peux me résoudre :
lequel de nous deux rêve de l’autre ?




Blue Dandelion

I hold in my hand a blue dandelion—an unknown one
it is watching me thoughtfully
its strange option would be to harvest me with its eyes
I am myself a strange tree—
with a lot of chlorophyll around my eyes
my lungs and my wings—flying I breathe
The blue dandelion thinks slowing down the seconds—
and in my palms the seconds swim like fish
A cheek glued to the void, I weigh the impalpable
Full of nothingness the rusty gate of my heart unlocks
The beast falls asleep under the light
like a page in the clutches of signs
The blue dandelion—a ship I navigate
Emperor of my thoughts’ empire
carried into the crepuscule by the breeze
I change into a God with autumnal steps
wrapped up by deception
carpets of beautiful leaves wither under my soles
and I am snowing
while I advance through air
In my hand I carry my blue, magical scepter
my scepter that is watching me and thinks of me
while watching it in my turn I can’t figure out—
which of the two is dreaming the other

Traduction de Dana Shishmanian. Parût dans http://www.latoiledelun.fr/
English translation by Flavia Cosma, previously published in http://ragazine.cc/2016/07/3-poems-by-ara-alexandre-shishmanian/

Ara Alexandre Shishmanian est historien des religions, auteur de plusieurs études sur l’Inde védique et la Gnose, parues dans des publications de spécialité en Belgique, France, Italie, Roumanie, États-Unis. Il est également l’auteur de 15 volumes de poèmes parus en Roumanie depuis 1997.

Ara Alexandre Shishmanian is author of several studies in Vedic literature and Gnosis, written in French and English and published in specialty revues and collective volumes in Belgium, France, Italy, Romania, United States. He also has published fifteen collections of poems in Romanian. His first collection in French, Fenêtre avec esseulement (Window with solitude), translated by Dana Shishmanian, was published in 2014 by Editions Harmattan (Paris). 

Յովհաննէս Ասպետ։ ՀԱՅՈՑ ԼԵԶՈՒՆ

Սրբոց Թարգմանչաց Տօնին առթիւ Ձօն Հայոց Լեզուին

Հրաշածին ներշնչման մը մէջ վերին,
Քաղցրահնչիւն այբուբենը Մեսրոպեան,
Իջաւ հայոց երկիր լոյսն երկնածին,
Կերտելով վերելքն մեր ոսկեդարեան:

Գանձն երկնային ես դեռ մանուկ հասակին,
Հայոց լեզուի հնչումին մէջ սորվեր եմ,
Տառն իմ առաջին ու երգն իմ սրտին,
Ես իր աւիւնով յար ներշնչուեր եմ:

Թէեւ եղեր են անհեշտ ժամանակներ,
Ես արտասաներ եմ լեզուներ օտար,
Որ անոնք ինծի համար երբեք չեն եղեր,
Հեղ մը՝ հոգեհարազատ ու սրտավառ:

Դուն իմ քաղցրահնչիւն լեզու ոսկեղինիկ,
Դուն նուիրեալ հիասքանչ սուրբ մատեան,
Դեռ պատանի օրէն հարազատ ու բնիկ,
Մենք եղեր ենք մտերիմներ անբաժան:

Դուն մեր այգեստանը մշտադալար, բեղուն,
Դուն հազարումէկ բարբառներու լիաստան.
Մեղմաձայն շունչ մը ունի մեր հայոց լեզուն,
Երկնային լեզուներու համանման:


Յովհաննէս Ասպետ
Սոյն բանաստեղծութիւնը քաղուած է «Սիրոյ Քնար» ի էջերէն

Village Poets of Sunland Tujunga monthly event features poet Shahé Mankerian

Village Poets of Sunland Tujunga present

SHAHE MANKERIAN

Featured Poet at Village Poets Monthly Reading

at Tujunga's Bolton Hall Museum, 10110 Commerce Ave. Tujunga, CA 91042

Sunday, October 23, 2016 at 4:30 p.m.

Shahé Mankerian is the principal of St. Gregory Alfred and Marguerite Hovsepian School in Pasadena and the co-director of the Los Angeles Writing Project. As an educator, he has been honored with the Los Angeles Music Center's BRAVO Award, which recognizes teachers for innovation and excellence in arts education.

His poems have won Honorable Mentions in 2011 Allen Ginsberg Poetry Award and Arts & Letters Journal of Contemporary Culture. Shahé was a Semi-Finalist for the Knightville Poetry Contest. He was the first place winner of 2012 "Black and White" anthology series from Outrider Press. 

Mankerian's most recent manuscript, History of Forgetfulness, has been a finalist at four prestigious competitions: the 2013 Crab Orchard Series in Poetry Open Competition, the 2103 Bibby First Book Competition, the Quercus Review Press, Fall Poetry Book Award, 2013, and the 2014 White Pine Press Poetry Prize. His poems have been published in numerous literary magazines. 

Writer's Block at Father's Grocery Store

Coarse coffee grinds took the color 

of Medusa's hair. A pound of garbanzo 

weighed less than Nabokov's Lolita. 

A bag of pita felt softer than Juliet's 

pillow before suicidal Romeo. I wrote 

countless villanelles on paper bags 

before stuffing them with cans of dolma, 

bottled rose water, and pouches 

of Aleppo pepper. I thought I saw 

the Karamazov Brothers tasting Kalamata 

olives. Sometimes I sat on cardboard 

boxes full of fava beans and daydreamed 

about Anne Sexton. I couldn't write 

because Father called me back to work. 

Madame Bovary wanted two pounds 

of French ham sliced thinner than lined paper. 

This poem appeared in *The Indian River Review, April 2016

Gayane M. Haroutyunyan: Cold and Beautiful

Cold grey and beautiful
send me off
to tame the tigers of you
to draw the punctured line of you
with the funny stink and the greedy breath of you
the old man’s mouth of you

Cold never black and beautiful
like life
for I see the rising planes of you
the barely here of you
enclosed in the alchemy of you
and the speaking stones of neon bliss of you
Cold red and beautiful
like love with its promise
so stunning
there is no need
for its graceful manifest of you
From
the silent
windy
laugh of you
to the hidden
breaking
cry of you
New York




This poem appeared in Zeteticrecordwebsite.

Gayane M. Haroutyunyan: MY BODY

Last night
when I was cooking
a lonely dinner
of potatoes
and Brussels sprouts
I burned my arm
in five places
in five minutes.
I didn’t ice it,
instead
I went on
cooking
thinking
waiting.
Blisters
showed up
like capsules
of shifting fish
glistening
beautiful
and then
I felt sorry
for my body
how it suffers
for years
and doesn’t know
how to stop.




This poem has appeared in Apple Valley Review.
Gayane M. Haroutyunyan recently graduated from Sarah
Lawrence College in New York with an MFA in creative writing.

2016 Banned Books Week: September 25 − October 1, 2016

Banned Books Week is an annual event celebrating the freedom to read. Typically held during the last week of September, it highlights the value of free and open access to information. Banned Books Week brings together the entire book community; librarians, booksellers, publishers, journalists, teachers, and readers of all types, in shared support of the freedom to seek and to express ideas, even those some consider unorthodox or unpopular.

To learn more about this annual event, visit this link.

Pablo Tenekedjian: LAS PRISIONES

LAS PRISIONES

I

Nada debe asfixiarse entre sus labios,
Ni el óxido aguado de las lunas,
Ni un estallido de claroscuros
Cuando los medios cautivan.

Aprisa,
No se apuren.
Traigan agua de los estambres y amantes insatisfechas,
Una extraña lactancia que invada los gineceos,
Muerte que desdoble sus costillas.

Despacio,
Más aprisa.
Cambian los rostros y nada cambia.
Un capullo de capa negra
Rompe la magia en artera distancia;
Y eso es,
Sólo,
Pétalos como excusa y agonía desdentada.


II

Y un fragor precipitado guillotina las miradas,
Y la amargura profana a diente suelto
Como el súbito fracaso embiste
En medio de la felicidad más propia
O sobre la cercanía de un rostro que nos miente.

No hay más.
La esperanza dura
Lo que en los ojos
Tiembla.
No se abrazan fulgores
Ni se apuesta en crisálidas,
Sólo se trabaja para arrullar un labio que se mueve en el limo
Y que columpia en sus voces a brutales gusanos.

Carne y carne.
Carne y miedo zozobrando por sus cuatros cuchillas,
Carne y carne amasada en inciertos,
Y hambre
En lecho de entrepiernas
Y en perfil de suspenso.


III

Nada. Aquí ni nadie,
Nadie.
Y más aun,
Dentro fuera como si todo
Eso mismo y nada,
Aquello en barracas de yemas inseguras
De niñas que dejan caer
¡cómo!,
Un amor de alcantarillas y de hoces mendigas.

Recomenzar.
Regresar y ser. Voltear.
Lo mismo y nada.

Pablo Tenekedjian nació en Argentina en 1974. Es Licenciado en Literatura por la Universidad de Chile y candidato a Magíster por la misma universidad. Ha publicado sus poemas en varias revistas literarias así como ensayos y artículos. Profesor universitario, ha dictado la Cátedra del Monográfico de "El Quijote" en la Universidad Diego Portales.

Փանոս Ճերանեան։ ԱՐԵՒԻՆ ՊԷՍ

Դուն կը նայիս,
աչքերուդ զոյնն աչքերուս մէջ
մոռցողի պէս։

Դուն կը կանչես,
քամիներու թեւով տարուած
յուշերուս պէս։

Կը մոտենաս,
ինծի երբեք չհանդիպած
անձի մը պէս։

Դուն կ'անհետիս
իր մթութեան սիրահարուած
արեւին պէս...